Informatii utile

Parfumurile ”gourmand”: o nisa care evoca amintiri pretioase

Originile parfumurilor gourmand sunt ancorate in interactiunea stransa dintre gust si miros, doua simturi profund interconectate. Desi sunt o nisa pe care multi o percepem ca fiind noua, in fapt, parfumurile gourmand erau folosite si la curtile regale ale Frantei, pentru a masca mirosurile mai putin placute. Dar abia in ultimele decenii, categoria gourmand a inceput sa prinda un contur mai clar, cand creatorii de parfumuri au inceput sa experimenteze cu arome care evoca dulciuri, deserturi si condimente. 

Atractivitatea parfumurilor gourmand nu vine doar din aroma lor, ci mai ales din capacitatea de a evoca amintiri si stari intense. Mireasma de vanilie aminteste de caldura si siguranta bucatariei mamei; iar accentul de caramel reinvie amintiri ale unor serate festive; ele sunt create cu scopul de a ne invita intr-o calatorie nostalgica prin propriile noastre amintiri. 

Ce sunt parfumurile gourmand?

Termenul „gourmand” provine din limba franceza si se refera la un bucatar sau un gurmand, o persoana care se delecteaza cu mancaruri fine si bauturi alese. In parfumerie, termenul descrie o clasa de parfumuri care evoca aroma unor alimente sau bauturi delicioase, deseori dulci sau cu note ce amintesc de deserturi decadente sau bauturi exotice.

Aceste parfumuri sunt o adevarata provocare pentru creatorii de parfumuri, deoarece trebuie sa combine esente care nu sunt traditional asociate cu parfumeria – ciocolata, vanilia, cafeaua sau chiar caramelul, intr-un mod care sa fie atat placut, cat si sofisticat. Rezultatul?! O compozitie olfactiva bogata si profunda, capabila sa stimuleze simturile si sa evoce emotii puternice.

Procesul de creatie

Totul incepe cu o idee. Parfumierul poate fi inspirat de un desert pe care l-a gustat intr-o calatorie, de aroma painii proaspete dintr-o patiserie locala sau chiar de amintirea unei bauturi calde, consumate intr-o seara rece de iarna. Aceasta idee serveste drept fundament pentru narativul olfactiv care va urma. 

Ulterior se face selectia ingredientelor, care trebuie sa fie placute, complementare si sa se intensifice reciproc. De exemplu, pentru a crea parfumuri arabesti de calitate, cu note de caramel si vanilie, parfumierul poate combina uleiuri naturale de vanilie cu aldehide pentru a adauga o textura cremoasa si un fond cald.

Odata ce ingredientele sunt selectate urmeaza procesul de echilibrare a notelor de varf, mijloc si baza, iar parfumierul trebuie sa se asigure ca notele dulci nu sunt coplesitoare. De exemplu, intr-un parfum inspirat de prajituri, notele grele de unt si zahar pot fi echilibrate cu note citrice sau florale pentru a adauga o senzatie de prospetime si pentru a preveni ca parfumul sa devina prea greu sau monoton.

Dupa stabilirea formulei initiale, parfumul trebuie sa ”matureze”. Durata acestei perioade variaza, timp in care perfumierul testeaza si ajusteaza periodic compozitia, asigurandu-se ca parfumul se dezvolta in directia dorita.

In ultima etapa, parfumul este testat pentru a verifica cum se comporta pe piele, in diferite medii si pe parcursul intregii zile. Reactiile subiectilor conduce la ultimele ajustari, iar odata ce formula este potrivita, parfumul este pregatit pentru lansare.

Ce amintiri evoca parfumurile gourmand?

Unul dintre cele mai remarcabile aspecte ale parfumurilor gourmand este capacitatea de a ne evoca amintiri. Multe dintre aceste parfumuri sunt inspirate de deserturi pe care multi dintre noi le-am savurat in copilarie sau in momente speciale. Aromele de ciocolata, vanilie sau caramel pot aduce aminte de momente de bucurie si confort, transformand purtarea unui parfum intr-o experienta profund personala si emotionala.

De exemplu, un parfum cu note de ciocolata si portocala ne reaminteste de ciocolata calda bauta in serile friguroase de iarna. Pe de alta parte, un parfum cu note de vanilie si cocos ne transporta pe o plaja insorita, cu iz de vacante tropicale si relaxare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *